Despre noi

Bazele întreprinderii au fost puse în anul 1889, când exista o imprimerie şi o vopsitorie rudimentară, proprietatea lui HAJTAJER PAUL, cu doi muncitori şi sediul pe strada Mircea cel Bâtrăn nr.8-10 din Satu Mare.
Fiul proprietarului HAJTAJER IULIU, în anii 1926-1927 a achiziţionat din Germania 17 buc. maşini de împletit dantelă.
Produsele de dantelă, fiind foarte solicitate i-au adus mari beneficii patronului, ceea ce a făcut să achiziţioneze utilaje noi, numărul de maşini ajungând la 73 bucăţi.
În 1937 numărul de maşini a crescut la 114 buc., s-a diversificat producţia de împletituri şi şesături de panglici înguste, numărul muncitorilor ajungând la 93, care lucrau în trei schimburi.
În timpul celui de al II-lea război mondial, o parte din utilaje, datorită pieţei şi a situaţiei economice, au staţionat, urmând în 1948 naţionalizarea iar fabrica a fost denumită „SOLIDARITATEA” Satu Mare. În această perioadă s-au pus în funcţiune toate maşinile existente şi au fost aduse şi alte maşini din alte localităţi.
În perioada 1951-1953 s-a construit întreprinderea nouă pe amplasamentul actual, str.Botizului cu hale de fabricaţie, anexe tehnico-sociale, încălzirea centrală, alimentarea cu apă, fiind prima întreprindere industrială nouă din Satu Mare.
Permanent s-au făcut investiţii pe profitul de dantelă, împletituri ălate-rigide, ani de ani crescând numărul de maşini, efectuând şi extinderea de spaţii de producţie.
Odată cu revoluţia din decembrie 1989 societatea trece printr-un declin comercial, datorită desfiinţării centralizării pierzând pieţe de desfacere.
Pe baza H.G.nr.1272/08.12.1990 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni în industrie, s-a constituit SC DANTEX SA prin preluarea întregului patrimoniu al Întreprinderii de pasmanterie „SOLIDARITATEA” Satu Mare, având ca acţionar unic Statul Român.
Procesul de privatizare a societăţii începe din anul 1999 când SIF MOLDOVA BACĂU vinde pachetul de acţiuni pe care le deţine unor acţionari persoane juridice şi persoane fizice.
Privatizarea societăţii se încheie la data de 09.02.2001, prin încheierea Contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni nr.CJ2/09.02.2001, când a fost preluat şi ultimul pachet de acţiuni deţinut de către instituţia statului, respectiv de APAPS – Bucureşti.
Azi, în 2008 societatea SC DANTEX SA este o societate cu capital privat românesc, de tip închis, având următoarea structură de acţionariat:

1. MUREŞAN RALUCA 263560 acţiuni – 45,068014%
2. MUREŞAN RAZVAN 263163 acţiuni – 45,000128%
3. ROMAN TEREZIA 44594 acţiuni – 7,625447 %
4. ALŢII 13488 acţiuni – 2,306409 %

Obiectivul principal a societăţii ca şi de după privatizare este investiţia în tehnologiile de vârf din domeniul de pasmanterie, retehnologizare şi modernizarea secţiilor de producţie în vederea îmbunătăţirii continue a calităţii produselor şi serviciilor oferite este deviza principală a manegementului firmei.